Multumiri pentru femeile curajoase si credincioase din viata noastra!

„Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei:

“Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” Estera 4:13-14

vis-de-primavara

Cei mai multi dintre barbatii celebri, atribuie succesul lor unor femei. Acestea pot fi sotia, sau mama, persoane care le-au influentat profund viata.

În decursul istoriei gasim multe exemple ale unor femei curajoase si credincioase, care au hotarat sa traiasca si sa actioneze într-un mod diferit fata de toti cei din generatia lor, alegand sa ramana de partea adevarului si-a neprihanirii si luand atitudine fata de tot ceea ce era rau.

Desi unele  dintre aceste femei au lucrat în locuri publice, iar altele în locuri obscure,  indiferent însa de locul în care au lucrat sau si-au petrecut viata, fiecare dintre acestea au ales sa-L urmeze pe Dumnezeu.  Prin aceasta alegere, ele au schimbat lumea din jurul lor.

Una dintre aceste femei este Estera. Istoria vietii acestei femei demonstreaza cat de important este actul alegerii.  În cazul Esterei, Continuă lectura

Ingrijorarea este ca un balansoar

courthouserockingchair

„Ingrijorarea este ca un balansoar: iti da o ocupatie, dar nu rezolvi nimic cu ea.”

„Inceputul ingrijorarii inseamna sfarsitul credintei. Inceputul credintei adevarate inseamna sfarsitul ingrijorarii.”

Nelinistea si ingrijorarile noastre se datoreaza faptului ca nu luam in calcul pe Dumnezeu.

Cand ne ingrijoram, spunem: „Dumnezeu nu poate”. Daca ne ingrijoram excesiv nu traim prin credinta.  Cu toate ca vrem sa fim femei credincioase, ingrijorarea ajunge sa ne caracterizeze. Stim cat de chinuitor este sa te afli in ghearele ingrijorarii. Stim cum ni se strecoara in minte un fior de teama, infiltrandu-se Continuă lectura

O femeie de caracter

Un pasaj foarte cunoscut, Proverbe 31:10-31, ne prezinta portretul unei femei intelepte si de caracter. Ce-ti vine in minte cand citesti despre aceasta super-femeie? O lunga lista de fapte? Asa am crezut si eu. Femeia aceasta era harnicia personificata. Si totusi, daca citesti cu atentie textul, vei descoperi ca tot ceea ce realiza se datora caracterului ei launtric. Ea a pus in practica cu pricepere si succes toate cunostintele ei despre Dumnezeu, astfel incat viata ei a devenit o imagine a frumusetii. Este interesant faptul ca nu ni se spune nimic despre numele si infatisarea ei. Nu stim nimic despre personalitatea ei. Continuă lectura

„Portretul tau in lucru”

14Rama. Imagineaza-ti ca viata ta este o opera de arta. Personalitatea ta, trasaturile tale fizice, darurile si aptitudinile tale formeaza rama. Nu mai constituie pentru nimeni o noutate faptul ca multe femei, in loc sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru rama pe care le-a daruit-o, isi irosesc timpul incercand sa o schimbe.

Am citit odata o istorie graitoare despre o astfel de femeie: Rachel nu era multumita cu rama pe care i-o crease Dumnezeu. Era convinsa ca neajunsurile fizice si emotionale, lipsa talentelor erau o cruce pe care era nevoita sao poarte. Isi dorea sa fi avut posibilitatea de a alege o alta rama.

Intr-o noapte, dormind, visa ca este condusa intr-un loc in care se aflau Continuă lectura

Teologia cupei

cesti„O inima linistita este multumita cu ceea ce ii da Dumnezeu.” Elisabeth Elliot

<<Sa revenim la analogia noastra cu ceaiul. Dumnezeu ne-a destinat cu multa dragoste sa fim fiecare o ceasca de ceai unica si speciala. S-ar putea sa fii o ceasca antica, cu trandafiri gingasi pictati pe un fond auriu. Sau poate te consideri o ceasca obisnuita, de fiecare zi – practica, folositoare, dar cam ciobita pe margini. Sau o cana mare – tare, rezistenta si incapatoare.

Dumnezeu ne umple cupa cu portia care ne revine, cu ceea ce hotaraste El ca e mai bine pentru noi. Portia este Continuă lectura

Ceasca de ceai

„Multumireceasca-cu-ceaia este o stare a inimii, nu o stare de lucruri.”

„Multumirea este rara, dar posibila.”

„Pot sa fac fata oricarui lucru prin Cel care imi da aceasta putere” sau „Am puterea sa fac toate lucrurile in Cel ce imi da mereu putere.” Filipeni 4:13

„Intotdeauna, in toate imprejurarile, Hristos poate si vrea sa ne dea puterea de care avem nevoie pentru a fi multumite. Multumirea apare atunci cand puterea lui Hristos patrunde, se impregneaza in trupul, sufletul si spiritul meu slab. A impregna inseamna a patrunde, a umple, a imbiba – asemenea unei infuzii. In fiecare dimineata cand pun plicul de ceai in apa fierbinte, vad cum apa il impregneaza si apoi ceaiul patrunde in toata apa din ceasca, infuzand-o.

Cum ne ajuta Dumnezeu sa fim multumite? Prin Cuvantul Sau, El infuza multumirea in noi. Patrunzand in mintea noastra, multumirea ne transforma. Asa cum o ceasca de ceai este cu atat mai concentrata cu cat dam ceaiului mai mult timp de infuzie, si noi devenim mai multumite atunci cand citim si studiem Cuvantul lui Dumnezeu, dandu-i astfel prilejul sa patrunda in vietile noastre, transformandu-ne dupa chipul Sau.”

„Linisteste-mi inima ingrijorata” – Linda Dillow