Poezii de 1 Martie

Primăvară, primăvară,

Zâmbet binecuvântat,

Peste crengi aşterne iară

Dulcea florilor povară

Şi adu din nou în ţară

Cântătoare călătoare

Psalmi să-nalţe iar în soare

Lui Isus cel înviat!

(Pentru Lavinia)

Albina, albina

Iubeşte lumina

Numai când e soare

Ea din floare-n floare

Zboară şi adună

Harnic, miere bună.

Albină, albină

Eşti pildă senină!

Viaţa să ne fie

O lumină vie;

Să nu dăm uitării

Mierea ascultării.

……………………………..

Fluturaşi cu aripioare prind să zboare către soare

Să vestească primăvara cu comoara cea de floare.

Totu-i zâmbet şi lumină

Pe colină şi-n grădină

Doamne, câtă fericire ai turnat Tu peste fire!

Colo-n crânguri păsărele vin şi ele sprintenele,

Cu cântări de veselie

Într-o vie bucurie.

……………………………………………….

Fluturii coboară alene

Peste grădinile cu flori,

Iar eu privesc pe sub sprâncene

Ale Creatorului splendori!

…………………………………………..

Gărgăriţa cea micuţă şi cu spate pistruiat

Zboară când pe-un vârf de deget

Şi-a sfârşit al ei plimbat.

Ea iubeşte libertatea şi o apără mereu

Cine oare a-nvăţat-o ? Nu ştiţi cine?

Dumnezeu!

Şi pe noi ne-nvaţă zilnic să fugim de tot ce-i rău

Să trăim în libertatea dată de-adevărul Său!

……………………………..

FLORICELE

Nu mã satur sã privesc

Florile câte-nfloresc,

Sã privesc şi sã sãrut

Mâna care le-a fãcut,

Mâna ce le-a presărat

Peste-o lume de păcat,

Peste-o lume de noroi,

Pentru tine, pentru noi.

…………………………………………..

Pe câmpie dacã treci,

Mii de flori zâmbesc uşor,

Parc-ar spune-n graiul lor:

„Cãtre bunul Creator

slavã înãlţãm în veci!”

……………………………………………

Cel ce face ca să crească

Pe câmpie mii de flori,

Cu parfum turnat în ele,

Cu veşminte în culori,

Tot Acela şi pe mine

Mă ajută ca să cresc,

Şi mă-mbracă cu putere

Dându-mi harul Său ceresc

………………………………………………

Frumos e liliacul (SAU Frumoasa-i albastreaua), frumoasă-i orice floare

Şi iarba e frumoasă cand firu-şi-nalţă-n soare !

Dar mai frumos e-Acela ce le-a făcut pe toate,

El este Dumnezeul ce totul-totul poate !

……………………………………………….

Floricelele privesc

Cerul fericite;

Fericite mulţumesc

Cu priviri smerite.

Domnului de grija Lui

Care-n mii de feţe

Le-a împodobit de nu-i

Ca a lor frumuseţe.

Fă-mă, Dumnezeul meu

Ca pe floricele

Sufletul să-l am mereu

Alb şi sfânt

Ca ele.

………………………………………………….

(pt nepoata lui Ionel sau pentru Sara Turcu daca vine?! )

Am văzut o floare mică –

Printre pietre-a răsărit

Spinii rău au năvălit-o

Dar ea nu s-a ofilit.

Și plină de ascultare

Înspre soare a privit

Și-i așa mirositoare

Căci frumos a înflorit!

N-ai vrea azi ca mulțumirea

Să inunde viața ta?

Și din ceruri biruința

Râuri line-ar inunda.

N-ai vrea să fii răbdătoare

Floare-a Domnului Isus

Și mereu ascultătoare

Doar de glasul Cel de Sus?

Domnul caută cu iubire

Flori pentru grădina Sa

El te cheamă și pe tine

Vino cu mireasma ta !

……………………………………….

De sub mantia cea albă

Prin zăpada dezgheţată,

A crescut o floare dalbă

Cu miresme parfumată .

E-acel plăpând ghiocel,

Floare dragă primăverii,

Cu glas lin de clopoţel

Anunţând sfârşitul iernii .

Chiar de încă-i frig afară

Chiar de vântul rece bate,

El e semn de primăvară:

Prima floare dintre toate!

Tuturor, cu drag aduce

Dupa iarna ce-a trecut,

Bucuria cea mai dulce:

Primăvara, c-a-nceput!

Dumnezeu, l-a rânduit

S-anunţe sfârşitul iernii,

Şi pe drept, este numit:

Vestitor, al primăverii !

………………………………………

Ce frumoasă este-o floare, ce mireasmă, ce culori,

Care-ncântă şi desfată pe grăbiţii trecători!

Dar cât de frumos e Acela ce-a zidit-o măiestrit!

El e veşnic şi se cheamă Dumnezeul Preamărit!

……………………………………………….

Floricică, floare dalbă, astăzi fac din tine salbă:

Cum e albul tău curat, vreau să fi-e-al meu umblat.

Ca să plac lui Dumnezeu, azi şi mâini şi-n veci , mereu.

Floricică-nmiresmată.

Ce-ţi împarţi mireasma toată:

Vreau să-nmiresmez şi eu

Peste tot, prin traiul meu.

Floricică preafrumoasă,

Şi-n grădină şi în casă.

Ca şi tine eu doresc

Tuturor să folosesc.

……………………………………………….

Floricică mititică, ce de vânturi nu ţi-e frică

Spune-mi cine te-a făcut, haina cine ţi-a ţesut?

Cel ce te-a făcut pe tine, tot Acela şi pe mine.

El e Tatăl tău şi-al meu, şi se cheamă Dumnezeu.

……………………………………………….

Florile-ndreptând senine

Înspre ceruri faţa lor,

Spun în taină la oricine

Despre Tatăl creator.

……………………………………………….

Pe câmpie dacă treci,

Florile zâmbesc uşor,

Parc-ar spune tuturor:

“Către bunul Creator

Slavă înălţăm în veci!”

……………………………………………….

PASARI

Ai vrea în zbor să urci

Spre cuprinsul zării,

Cum zboară rândunica

Când se lasă zorii?

Atunci înalţă-ţi glasul

Şi strunele-acordate,

Şi cântă pentru Domnul

Doar ode-adevărate.

…………………………………………..

Rândunica-şi face cuibul sub o streaşină de casă.

Lângă om ea-i ocrotită, şi în grija lui se lasă.

Dragi creştini, întotdeauna să căutăm adăpostire

Lângă Dumnezeul tare, în măreaţa Lui Clădire.

El ne poartă grijă-n toate, de-ascultăm porunca-i sfântă.

Frământările din lume, viaţa nu ne-o mai frământă!

……………………………………………….

Ciocârlii zglobii urcă în tării

Ca să spună Celui Sfânt

Laudă prin cânt.

Doar acolo sus

Pot cânta nespus.

Să-nvăţăm şi noi, copii

De la ciocârlii:

Să cântăm frumos

Domnului Hristos,

Gândul să-l-nălţăm de jos

Printr-un cânt frumos.

……………………………..

Cântă păsările-n crâng, nu sunt triste şi nu plâng.

Vesel este traiul lor, preamărind pe Creator!

Veseli să cântăm şi noi, chiar când trecem prin nevoi.

Să cântăm lui Dumnezeu, dragi copii, mereu, mereu!

Păsările ciripesc, chiar când n-au tot ce doresc.

Ele cântă şi atunci Domnului Cel Sfânt – prin lunci.

Bucuria lor nicicând nu-ncetează, ci cântând,

Laudă cu-adevărat pe Acel ce le-a creat!

……………………………………………….

Păsărele sprintenele toate ciripesc mereu

Iar cu glasul lor şi ele preamăresc pe Dumnezeu!

Să cântăm, creştini şi noi

Cântece mereu mai noi

Domnului, să-L lăudăm,

Lui smeriţi să ne-nchinăm!

……………………………………………….

Priviţi la păsărele ce dulce ciripesc,

Gândiţi-vă la ele: pe cine preamăresc?

Priviţi şi fluturaşii, priviţi la gândăcei

Priviţi şi greieraşii, un cântec au şi ei!

În freamătul de codru, în murmur de izvor,

În zumzet de albine e-un viu şi dulce cor…

Şi tu, creştine dragă, cu glasul tău mereu,

Slăveşte fără teamă pe Bunul Dumnezeu!

……………………………………………….

62 de gânduri despre „Poezii de 1 Martie

  1. Baietii nu pot fi costumati decat pasari. Si nu sunt decat 6 poezii cu/despre pasari. Iar baietii sunt mai multi: Stefan si Miki, Oti, Cosmin, Stefan Cioceanu, Lucas, Robert Balasz (sa ii dam poezie de invatat?!).
    Pe Robert al meu il fac floricica. Nu glumesc!!! Pentru ca avem o sceneta cu o floricica si Robert e floricica (nush cum se nimereste k mereu are roluri feminine 😀 ). Ma gandisem initial sa facem sceneta cu copiii, dar e cam complicat, trebuie sa facem repetitii, ca nu e chiar simpla. Si mai ales ca ei deja sunt costumati in diverse si la sceneta nu mai reprezinta rolurile respective.

    Flory, te bagi la fluturas pentru Denisa sau la gargarita?

    La Andreea Cioceanu ma gandeam sa se imbrace cum a mai fost si acum 2 ani (?!) in rochie de mireasa, ii punem multe flori pe ea, de hartie, coronita de flori si sa deshida programul cu poezia despre primavara, adik prima poezie.

    Mai aveti alte sugestii?!

    Mamele de baieti, sa spuneti ce poezie alegeti, sa nu invete baietii aceeasi poezie.

    Tabita, ne bazam pe voi, adik pe Sara si pe Stefan?! Sunteti in Bucuresti pe 28 februarie?
    Apropo, fetelor, stiti ca 1 martie cade intr-o zi de luni? Ma gandeam sa facem in ultima duminik din februarie, 28. Ca a doua zi este 1 martie, deci devansam ziua primaverii. Ce spuneti?

  2. noi avem aripi de fluturas dar am si o rochita de floricica , sa vedem ce alege denysa,in functie de ce isi alege pot sa dau la altcinecva aripile sau rochita.( de vara- adica subtire)
    auzi iulia dar baieti nu pot fi flori , de ex: trandafir , albastrele, putem sa i facem pe ce care nu spun poezie.

  3. Flory, eu zic ca nu poti totusi imbraca un baietel in rochita pentru a reprezenta o floricica. Am vazut pe net unii baieti reprezentand ghiocei, insa e cam complicat de realizat – aveau o salopeta verde iar pe deasupra la gat niste petale albe mari, de ghiocel. Pe Robert ma tot gandesc cum sa il fac floare, ca nu vreau sa il imbrac in rochie. Deci parerea mea este ca baietii nu prea merg sa fie floricele. Dar daca fetele au alte idei…Oricum, cei mari nici gand nu au sa reprezinte flori, cel putin Cosmin e inversunat. I-am zis doar ca gluma ca il fac floare si deja o luase razna: Cum sa fie el floare? Nu se poate asa ceva!!!!!!!!!!!

    Am mai gasit o poezioara cu floricica. Daca nu va plac cele puse mai sus…. 😀
    A, si Cosmin are deja poezie de pasare, alta in afara celor scrise mai sus. Am gasit-o dupa ce le-am scris pe acelea.

    Aş vrea să fiu o floare-n câmp,
    Ce primăvara înfloreşte
    Ah! Ce frumoasă când o vezi,
    Ce veselă trăieşte!
    Cu Isus vreau să fiu mereu
    În strânsă legătură eu
    Să fiu odată-n rai
    Ca floarea-n luna mai.

  4. Flory, nu cred ca Dan stie melodia cu fluturasi. Uita-te mai sus la poezia cu fluturasi, poate sunt versurile acelea?!

    Cred ca se potriveste si asta: „Iubeste Domnul pasarea”. Cosmin zice ca o stie. Pentru audiere, click mai jos.

    http://www.neogen.ro/audios/by/amy47/listen/6jak2hdfal81d6wb6o1nkz2awskkif1o

    Credeam ca nu avem cantecele de primavara si cand colo am gasit o gramada. Se potrivesc si primele 2 strofe din cantecu de 8 martie de anul trecut.

    1. Eu sunt numai un copilas
    Dragut si mititel
    Zburd vesel ca un fluturas
    Nu obosesc de fel

    2. Pe Dumnezeu eu Il iubesc
    Cu drag eu cant mereu
    Cand voi fi mare il slujesc
    Cu tot sufletul meu

    SAU… Cel care se canta mai demult cu biserica…

    Frumos e campul verde de ierburi si de flori
    Ce stralucire noi zarim in multele culori.
    Padurea-i inverzita si raul cristalin
    Un cant frumos ridic spre cer Parintelui Divin.
    Vazduhul plin de pasari rasuna ne-ncetat
    Albina si furnica, vezi, ce mult au de lucrat?

    Melodia „Noi suntem florile lui Isus”. Se aude cam incet. Sper sa va descurcati cu asta. Daca nu, poate il inregistrez pe Dan cu camera foto.

    http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-10Feb-1a81cebb91eaa44.zip

  5. Eu stiu cantecele. Le cantam cand eram mica la grupa de copii. Imi place foarte mult cel cu „florile lui Isus”. Inca nu m-am uitat pe poezii. Oricum pentru Lucas as alege o poezie cat mai scurta.

    El o sa fie pasare, da? Sper ca am inteles bine.

    Astept cu nerabdare serbarea. Sunt mai entuziasmata ca ei 🙂

  6. Iulia, am ascultat cantecelul, melodia este usoara, pt. o profesionista, in ale cantatului, ca mine, nu stiu pt. Cristina, cred c-o sa se chinuie mult. Erai in bucatarie cand inregistra Dan, s-a auzit cand ai scapat ceva pe jos. 🙂 🙂 🙂

  7. Succes Cristinico , tie si Laviniei, spor la invatat. A, nu am inregistrat la bucatarie, in sufragerie, la calculator, cu microfonul. Si Cosmin se plimba prin incapere si se tot impiedica de pusculita cu bani care era pe jos. 😀

    Ana, ai inteles bine, Lucas si alti baietei vor fi pasari. Poti alege orice poezie cu pasarele pe care o vrei, si dak e prea lunga, mai scurteaza tu, invata-l doar 2-4 versuri. Sper ca ai imaginatie mai bogata la costumatiile de pasarele si randunici, k eu sunt in pana momentan.

    Flory, am vorbit cu Dan. Nu stie melodia de la Fluturasi cu aripioare, in schimb mi-a cantat pe cea de la Prin paduri si campii si mi-a placut mult de tot, si mi se pare foarte potrivita pt tema noastra.
    Acum lista de cantecele e luuuuuunga. La care ramanem pana la urma?! Propuneti…
    1. Noi suntem florile lui Isus
    2. Iubeste Dl pasarea.
    3. Frumos e campul verde
    4. Prin paduri si prin campii.
    5. Eu sunt numai un copilas

  8. denysa o sa fie floricica, cine vrea aripioarele pt fluturas pot sa le dau. nu m am hotarat la poezie , ma uit azi si o sa spun sigur pe care o alegem
    mi a imi place mult si denysei : iubeste Dl pasarea.
    eu zic sa le cantam pe cele 4 si cea cu eu sunt numai un copilas alta data.

  9. iulia , as fi vrut gargarita si mi ar fi placut mult dar nu am costumas , si nu am cand sa ma ocup si mai ales ca are rochita de floare , facuta de cristina – mama catalinei

  10. am ales poezia pt denysa : Floricica mititica, ce de vanturi nu ti e frica.
    imi place si cea cu ghiocelu , o sa incerc sa vad daca vrea sa o invete si pe asta.

  11. Cosmin, Stefan – pasari. Mihai sa fie fluture?

    … Fluturaşi cu aripioare prind să zboare către soare

    Să vestească primăvara cu comoara cea de floare.

    Robert o sa fie floricica? Ma gandesc ca s-ar putea ca Mihai sa vrea si el sa fie ca Stefan si Cosmin…

  12. Da, s-ar putea, Cristina. Intreaba-l si daca nu vrea fluturas, fie pasare, nu e problema. Facem alti fluturasi – poate pe Robert Balasz…sau pe sora lui, Catalina. daca or veni…Vedem noi. Dar vreau si fluturasi…nu numai pasarele.

  13. Iulia,

    Sorina nu are internet si chiar daca ar avea, nu cred ca Estera i-ar da voie sa citeasca! 🙂 Alege tu o poezie cu o floricica, o imprimam si i-o dam lui Ionel la biserica, s-o invete pe Rahela, bine?
    Aaaaa si asa am putea sa facem de fapt cu toate. Le scot la imprimanta si le impartim duminica la bise. Ma refer si la Catalina si Robert Balazs si Stefan si Andreea…
    Mai ai poezii? 🙂

  14. Cristina, mi-a venit alta idee. Lasam doar pe Lucas, Cosmin , Robert B. , Stefan C., Oty sa fie pasari, iar pe Miki al tau il facem fluturas, iar pe Stefan al tau greieras. Ca daca toti ar fi pasari, ar fi prea multe pasari, totusi, zic eu. Mai bine sa fie diversificati. Ma gandesc ca daca au roluri diversificate -Cosmin, Stefan, Robert, nici Miki nu ar avea de comentat. Deci, daca esti de acord, uite poezia pt greieras.

    Greierasul canta: cri-cri-cri, cri-cri-cri
    El cu griji nu se framanta,
    Canta, fie noapte, fie zi.
    Dumnezeu se ingrijeste, El
    Hrana lui i-o pregateste
    Orisicand si-n orice fel.
    Greierasul ne invata si pe noi
    Sa fim fara teama-n viata,
    Grija poarta Domnul in nevoi.

    Mie imi place mult poezioara asta.

    Tabita, nu va bagati si voi? Va asteptam! Sa nu te prind cu „suntem plecati” ca v-alerg!

  15. cred ca as putea si eu sa va ajut cu imprimanta color. trimite-mi pe e-mail ce vei fi facut, iulia.

    nu stiu unde vom fi in duminica aia. sper numai ca nu in spital 😦 trebuie sa ma operez cit de curind de hernie de disc si cam in periaoda aia se intoarce din concediu dr care ma va opera.

    stef al meu nu cred ca ar vrea sa se bage, (ii e rusine pt ca e cel mai mare dintre toti) insa sara s-ar prea putea sa doreasca sa recite o poezie sau sa cinte ceva. o sa va zic eu si daca cumva vom fi aici, tot pe tine am sa te rog, iulia, in privinta alegerii poeziei.

    pupici la toata lumea!

    • Iti voi trimite cateva, Tabita, dar saptamana viitoare, cand le voi termina pe toate. Multumim.

      Aolo, ma speriati voi cu hernia de disc. De la ce o faceti, fetelor?! O sa ne rugam pentru tine, sa fie bine la operatie, am auzit ca e cam grea. 😦

      Poezie pentru Sara. Indiferent daca vine sau nu, pune-o sa o invete, ca nu-i strica. Isi exerseaza memoria. 😀
      Am ales-o pe urmatoarea:

      Floricică, floare dalbă,
      Astăzi fac din tine salbă:
      Cum e albul tău curat,
      Vreau să fi-e-al meu umblat.
      Ca să plac lui Dumnezeu,
      Azi şi mâini şi-n veci , mereu.

      Floricică-nmiresmată.
      Ce-ţi împarţi mireasma toată-
      Vreau să-nmiresmez şi eu
      Peste tot, prin traiul meu.

      Floricică preafrumoasă,
      Şi-n grădină şi în casă.
      Ca şi tine eu doresc
      Tuturor să folosesc.

  16. hmmmm. prima oara imi aparuse la nume DORCA, cum mai ma semnez eu pe bloguri. dar dupa ce am trimis… s-a transformat din nou in numele meu. e destept computerul asta al meu!!! stie unde sa ma indentifice ca adevarata EU si unde…tot ca… eu, dar sub alt nume.

  17. Claudiaaaaaaaaaaaaaaaaaa, hai cu neeeetuuuuuuuuu’ ala odata!!!!!!!! Ti se simte lipsa. 😦
    Eu o vad pe Sara o mica buburuza dragutza-dragutza. Daca ai ceva rosu (o rochita, o fustita cu bluzita), ii faci niste bulinute negre (am eu hartie neagra lipicioasa – nush cum ii zice) si gata buburuza. Eventual niste antenute si aripioare…Daca ar sta cu ele Sara…

  18. Fetelor mai era un cantec cu pasarea: nu imi amintesc exact versurile. Cred ca este cantat de Cristale

    Ascult cum canta pasarea-n crang: ce faci tu, ce faci tu?
    Pe Domnul ea-l lauda cantand: ce faci tu

  19. da, ana , cantecelu este : Auzi cum canta pasarea n crang.
    putem sa l cantam si pe acesta, avem de unde alege.
    veniti duminica, facem prima repetitie.

  20. Poezia lui Robert incepe asa:
    „Frumos e campul inverzit
    De mii de flori impodobit.”

    La IMPODOBIT zice INCODOBIT. M-am chinuit o gramada sa il invat sa spuna corect, insa degeaba. O tine una si buna: INCODOBIT! 😦

    Am incercat sa il invat alta:
    „Nu mã satur sã privesc
    Florile câte-nfloresc”
    Dar in loc sa priveasca florile, Robert le PLIVESTE –
    „Nu ma satur SA PLIVESC!”
    Vai, ce ma fac? Sa ramanem la „incodobit”?

  21. Ne-am bagat internet saptamana aceasta, dar tot am fost ocupata, si Sara nu ma lasa sa scriu, iar noaptea dupa ce adoarme ea, sunt franta. In ultimul timp abia ma tin pe picioare, tot timpul ma simt epuizata.
    O sa incerc sa ii fac Sarei ori gargarita, la asta ma gandeam si eu, dar fara ceva care se pune pe cap ca nu suporta, sau fluturas. Nu stiu, sa vad si de ce materiale fac rost. Acum plecam la Alexandria si ne intoarcem maine seara. Daca mai vreti sa va fac ceva si aveti materiale, mi le puteti da sa le trag la masina, ca deh, de aia am primit-o 🙂
    Pe Sara nu o sa reusesc sa o invat o poezie, ma chinui cu 2 poezii de cateva luni, le stie dar nu vrea sa le zica, le mai zice cand are ea chef.
    Ma bucur ca ati vorbit si planificat atatea pentru serbare, mie mi-a pierit si inspiratia, si puterea in general. Credeti-ma, ma trezesc dimineata, si abia ma tin pe picioare. Imi fac un 3 in 1 tare, ca sa mai pot face ceva, si nu mai am chef de nimica.

  22. Deci Tabita, asa stau treburile! Tu bloguiesti pe alte si alte si alte si alte si alte si alte meleaguri si noua ne spui ca n-ai timp ?! Destept computerul tau, te-a facut sa te dai de gol. 😉 🙂

  23. Ana, cam asta e lista cu ce ar trebui facut, ce costumatii.
    Restul copiilor au. Adik ai mei, Lavinia, Denysa si Andreea C. (la Andreea nu stiu sigur, tr sa vb cu ea – e Primavara cum am zis si eu zic ca e ok dak se imbraca cu rochie de mireasa si ii lipim flori. Eventual ii trebuie o coronita cu flori pe cap. Ai alte idei in legatura cu ea?)

    Stefan S. – greieras
    Miky – fluturas
    Stefan C. – randunica/pasare
    Lucas – pasare
    Oty – randunica
    Rahela – inca nu stiu sigur, am vb cu Sorina si a zis ca se uita sa vada ce costumatie are- daca de gargarita sau de floare, sa vada si poeziile pe care i le trimit duminica…
    Verisoara Rahelei – floare
    Sara T. – floare
    Andreea T. – gargarita/ciupercuta/albinuta/
    Sara P. – gargarita
    Catalina B. – floare
    Robert B. – pasare/randunica
    Gaby – pasare/randunica/fluturas
    Rita mica – floare/gargarita/albinuta/ciupercuta
    Deborah – floare/gargarita/albinuta/ciupercuta

    Ana, vreau sa te ajut. Eu nu prea am imaginatie la astfel de lucruri, dar stiu ca este ceva de munca, si la costumatii si la decor; te ajut facand dupa indicatiile tale.
    Ma gandeam sa facem o claca – sa ne strangem fetele (care vor) duminica dupa bise la mine acasa, da’ fara barbati si copii si sa facem cate ceva. Poate duminica viitoare? Cum facem cu banii pt materiale? Punem fiecare o suma sau cautam sponsori? 😀

  24. iulia si eu ma chinui cu poezia, zice in loc de tesut- cusut
    cine tea facut pe tine m a facut si pe mine
    El e tatal meu si al tau
    aproape fiecare vers il spune altfel 😀
    mai incercam , dar de robert nu ti fa griji e mai mic si toata lumea il place.
    654,juhkhh55954752263 – denysa , nu mai fac nimic fara ea 😀

  25. fericita cristinita,

    de fapt computerul meu destept se numeste cristina stoicaaaa!!!!!!!! era online cind am scris comentariul si cum a vazut adresa mea, imediat a schimbat numele meu. cam incorect, dar… sa zicem:-) nu ma cunosteati daca ramineam cu semnatura aia, deci, am iertat-o!

    iulia, floricico, dk stam aici, (aflu pina sapt viitoare) vreau si eu poezie pt sara, sau daca vreti o pot invata un cintecel.

    • Ce tare esti! Pai singura te-ai dat de gol! Daca nu scriai si cel de al doilea comentariu, nimeni nu stia de Dorca!!! Nu puteam sa iti modific numele la primul comentariu si sa apara si cel de al doilea coment. Ai fi vrut sa ti-l sterg si pe acela? 😀 😀 😀

  26. Tabita, ti-am scris poezie pentru Sara. De mult timp. Vezi mai sus.
    Hai, fie, copy-paste. 😀

    POEZIE PENTRU SARA

    Floricică, floare dalbă,
    Astăzi fac din tine salbă:
    Cum e albul tău curat,
    Vreau să fi-e-al meu umblat.
    Ca să plac lui Dumnezeu,
    Azi şi mâini şi-n veci , mereu.

    Floricică-nmiresmată.
    Ce-ţi împarţi mireasma toată-
    Vreau să-nmiresmez şi eu
    Peste tot, prin traiul meu.

    Floricică preafrumoasă,
    Şi-n grădină şi în casă.
    Ca şi tine eu doresc
    Tuturor să folosesc.

  27. Am cumparat materiale pentru costumatii. Cate 1 metru din culorile: alb, rosu, roz, galben, maro. Juma de metru de albastru, juma de metru mov. Negru 2 metri, cred, verde 1,5. E captuseala, culori foarte vii, stralucitoare, mie imi plac mult. Mai ales verdele. O sa avem un greieras tare frumos.
    Am vorbit cu Sorina si spunea ca are o rochita rosie pentru Rahela, soacra ei ii pune niste bulinute negre si gata gargarita. Deci pentru Rahela nu mai e nevoie de costumatie. Doar de cornite?!
    Fetelor, ramane sa ne intalnim duminica dupa bise la mine sa facem cate ceva cu costumatiile si cu decorul?
    Pentru floricele ma gandeam sa facem un fel de sortulet din petale pe care sa il atasam peste fusite sau rochite, sau poate ca o salba la gat…am vrut sa iau si niste material din ala intaritor, sa bagam la petale, insa nu am gasit. 😦
    Credeti ca ajung materialele astea?
    Ana, iau si hartie colorata pentru decor, sau iei tu, ca te pricepi mai bine ce si cat trebuie, de care…?

    PS Am luat materialele astea pt ca erau ieftine, 3 si 5 lei metrul, si e lat de 1,5m.

  28. soro,

    ideea e ca celalalt nume imi ramasese default in computer de cind am scris pe un alt blog. eu nu vroiam sa ma semnez aici cu alt nume, intelegi? insa cind am trimis mesajul, am vazut ca era ala… si m-am gindit ca nimeni nu o sa stie cine e aia dorca care vb cu voi de parca va stie de cind lumea. de aia am dat comentariul 2. dar pina sa-l trimit eu, tu deja schimbasei. am lucrat concomitent. pricepusi?

    asa ca sintem tari amindoua 😉 … de cap

  29. Mai Tabita, important este faptul ca am aflat de ce absentezi tu. Tu fa bine si recupereaza, asa…
    Eu propun sa se plateasca absentele nemotivate, asa pt. chiulangioaice, ca stim noi cine, nu dau nume, cine se stie cu musca pe caciula…

  30. 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

  31. Danaaaaaaaaaa, ai ales poezie pentru Oty?
    Daca nu, ti-o recomand pe urmatoarea:

    Ai vrea în zbor să urci

    Spre cuprinsul zării,

    Cum zboară rândunica

    Când se lasă zorii?

    Atunci înalţă-ţi glasul

    Şi strunele-acordate,

    Şi cântă pentru Domnul

    Doar ode-adevărate.

  32. Iulia am ales poezia pt. Oty, de randunica. A invatat-o, chiar si Debora a invatat o poezie, insa nu va veni nici unul la Bise. Oty are oreon si trebuie sa stea in casa, asa ca …………
    Voi ce stiti de tratarea bolii astia?

  33. Imi pare rau, Dana. 😦
    Deborei ii facuseram un costumas de ciupercuta…
    Si eu am avut oreon cand era copil. Stiu ca e o boala simpluta, trebuie doar sa nu iasa din casa. Cam atat imi amintesc. Ma miram ca nu ma durea nimic atunci cand aveam oreon, si nu stiam de ce nu ma lasa parintii sa merg la scoala si nici macar afara din casa.
    Sanatate multa.

  34. Ce stiu e ca trebuie sa stea in casa, la caldura si daca se poate mai linistit (in pat). Sunt recomandate bauturile reci dar nu acidulate, inghetata si supica. Daca il doare cand deschide gurita, este bine sa ii dai mancarica mai lichida cu paiul (tot supa se numeste 😉 )
    De obicei trece fara probleme si e bine ca a facut-o acum, mic. Pentru baieti e mai grav cand fac oreion atunci cand sunt mari. Deci, e de bine! 🙂
    Daca saptamana trecuta a fost la bise, era contagios…

  35. Se poate sa fi fost contagios. Noi nu stim sa fi intrat in contact cu cineva care ar fi avut. Aseara a zis ca il doare putin urechea” si prin sange ajunge pana la masea” si astazi a inceput sa se unfle si sa se inroseasca. Debora este bine, insa ma gandesc ca daca vin la bise sa nu va imbolnavesc si pe copiii vostri.

  36. Eu as vrea sa scap si de oreion cu baietii, dar ma gandesc si ca as vrea o pauza. macar sa le treaca tusea asta! Toate la timpul lor. 🙂 Domnul stie.

  37. Mihaita e tare incantat de poezie, dar face niste gafeeeee…vai de mine!

    acum este mai bine, face pauza inainte sa spuna cuvantul respectiv, dar la inceput, era de speriat! 😀

    versul este:
    „pe colina si-n gradina”
    si el spune:
    „pe colinda…”

    sau
    „Doamne cata fericire ai turnat Tu…”
    si el:
    „Doamne cata fericire ai daramat…” 😦

  38. Tabita, imbrac-o pe Sara cu o rochie uni, lunga. E buna si cea cu care a fost duminik la bise, era neagra parca, de catifea. Eu am facut niste petale de floare, le prindem ori la gat ori la mijloc, ca un sortulet. deocamdata am facut pe roz si pe mov, cred ca voi face si rosii dak am timp. asta k sa stii ce culoare de rochie sa ii pui in cazul in care nu o imbraci cu cea neagra care ar merge cu orice culoare de petale.
    crezi ca andreea o sa vrea sa fie imbracata in ciupercuta sau gargarita? sau macar floricica?!

  39. daaaaa. dar nu e sansa sa zica vreo poezie. eventual sa plimbe cu succes mivrofonul de la unul la altul!!! si sa desfete biserica prin nastrusnicii 😀

    pt ea am o rochitza lila, cu bolero tot lila. si pantofiori de lac.

  40. Aproape am terminat de cusut, costumasele, mai am pt micky si stefan de probat, i-am facut Deborei ciupercuta, Sarei albinuta, am facut frac, dar fara maneci pentru stefan. Iulia vroiam sa vb cu tine. As fi avut nevoie de tul, pentru ciupercuta, dar merge si asa, a iesit super.

  41. Fetelor,
    Oty nu are oreon, a fost unflat la ureche de la masea. Ia lucrat doctora la o masea si de acolo i s-a tras, deci venim duminica la bise.
    Oty a invatat poezia Randunica isi face cuibul sub o strasina de casa.
    Stie si Debora o poezie dar nu cred ca o va spune in biserica, desi acasa o zice toata ziua.

  42. Buna ma numesc GEORGIANA am 12 ani,si sunt la cor.
    La cor avem un cantec destul de lung si puteti sa il impartiti daca vreti.
    AAAAAAh era sa uit in ultimul meu rand vreau sa va zic ,,MULTA BAFTA LA SCENETA”

Lasă un comentariu